sunt în vacanţă (XI) – cât pe ce s-o facem vedetă

By | 2012-08-16

Ştiu atâta fizică încât mi se întâmplă frecvent să lipesc firele electrice ale unei veioze şi după ce o bag în priză şi sar siguranţele din tabloul electric, să-mi dau seama că de fapt le-am pus invers.

Şi acum, după ce ne-am chinuit să dărâmăm geamurile vechi de la camera lui mamaie, am transpirat apoi să montăm primul geam şi taman bine că voiam să-l punem pe-al doilea, când am exclamat surprinsă de revelaţie :
– Nu e bine, ăsta trebuia să fie în locul primului geam, ia uite cum are deschiderea.
Omul meu s-a oprit încurcat din treabă :
– Şi-acum spui ?! Glumeşti, nu?
– Nu !

Mi-a aruncat o privire atât de încărcată de dragoste că m-am simţit de-a dreptul devastată şi am scremut un surâs timid.
Dacă nu ştiu fizică ?!?

Ne-am chinuit apoi să-l desfacem şi le-am remontat pe amândouă cum trebuie.
A respirat uşurat că geamurile au acum deschiderea trebuincioasă şi mi-a zis pe post de pauză:
– Hai să aducem uşa, că ne prinde noaptea iar.

Când să punem uşa, am realizat că măcar matematică ştiu ! Pentru că noi comandasem uşa de 1,90 iar ei ne-au adus-o de 1,97 şi cum 1,97 nu intră în 1,90 iar bârna de susţinere a camerei vechi, din chirpici de pământ, trebuia decupată până la 1,97 cu un flex cu pânză de lemn pe care noi nu le aveam; a pus ochii pe un fierăstrău manual micuţ şi după ce le-a urat de bine celor de la care am luat uşile a început decupajul greoi mai cioplit cu toporul, mai tăiat cu fierăstrăul….

Eu aş fi vrut să le cerem ălora să ne aducă uşă cu măsura comandată.
M-a privit cu milă, ca pe o neştiutoare:
– Vrei să mai aşteptăm 2 săptămâni până aduc ăia altă uşă, s-o lăsăm la uscat şi s-o ţinem pe mamaie în toiul iernii cu perdea în loc de uşă ? Vrei s-o vedem la ştiri văitându-se că au lăsat-o nepoţii fără uşă iarna ?!
– Bine, bine…

Mamaie care între timp se trântise în pat să doarmă, intervine auzind discuţia noastră:
– Lasă, maică, şi dacă mă dă la televizor, ce ? Ziceţi şi voi că baba-i sclirozată şi-a pus singură uşa pe foc în sobă…
Face o pauză probabil ca să rumege mai bine ideea:
– Da’ chiar ar fi bine s-o lăsaţi aşa, să vedem şi noi cum îmi stă la televizor…

23 thoughts on “sunt în vacanţă (XI) – cât pe ce s-o facem vedetă

  1. sorina

    deci ii suradea ideea sa va dea la povestiri, nu??????????? :))

    Reply
    1. mixy Post author

      şi-ncă cum! A vrut ea să meargă şi pe la emisiuni de-alea lacrimogene cu regăsiri, numai că nu şi-a găsit partener de apărut pe sticlă 😀

      Reply
  2. Alex

    E clar. Mamaie se vrea vedetea TV . Acuma ramane de vazut: Viata Satului, stiri sau divertisment?

    Reply
    1. mixy Post author

      Ăhm… “jumătatea ta”, emisiunea pe care o avea Andreea Marin… prostii de-astea, nu ştiu, eu nu mă uit

      Reply
      1. Alex

        OTV nimic? Si-ar smulge DDD parul din cap de ciuda.

        Reply
        1. mixy Post author

          dacă şi-ar smulge părul (din cap), ar mai rămâne doar o dungă subţire pe ecran şi ne-am schimba televizoarele degeaba, am spune că s-au stricat 🙂

          Reply
    1. mixy Post author

      eh, stai că n-am astupat toate găurile camerei ei, poate reuşim s-o facem vedetă până-n iarnă … 😛

      Reply
  3. arakelian

    chiar daca reusiti sa asamblati usa, tot sa va duceti sa faceti reclamatie si cereti penalitati financiare.
    Nu toti pot sparge peretele atata…

    O situatie identica am avut cand am pus termopane la balcon. A venit nenea de la ei, sa masoare. M-o vazut blonda- l-am lasat pe specialist. Si a masurat din balconul de aprox. 4.50 un … 3.80m. Am platit, la bani mi-am dat seama ca e mai ieftin decat calculasem eu, dar am zis: sarutmana, sanatatate.
    Peste 3 sapt. vin ei sa monteze,dar o alta echipa, nu era masuratorul inclus. Le arunc niste priviri galeshe. Si-au cerut scuze, si imi propun 2 solutii: sa plece cu totul si sa se intoarca, sau sa monteze asa si mai construiesc ei inca un geam, care o sa fie usor asimetric. Le zic ca nu mai platesc nimic, ca deja si-au batut joc de mine, ei isi cer inca o data scuze. Si uite asa am facut economie de 400 lei 😀

    Reply
    1. mixy Post author

      eu aştept un geam de la ei.
      Aşa m-am săturat de “meseriaşi”, ştii cum ?!? Uf…

      Reply
    2. Hapi

      Daca ar fi asa simplu cu schimbatu usilor si feresterlor cand nu le nimeresc 🙁
      Am patit-o si eu, dar nu la casa mea ci la proiectul la care lucrez. A fost o comanda de 2500 de euro la o casa duplex- geamuri si usi. Am platit avans 1000 de euro si restul urma dupa montare. Mi-au venit cu niste geamuri care se deschid in toate directiile, nu au respectat masuratorile (desi le-au facut de 4 ori – atunci trebuia sa-mi dau seama ca sunt incompetenti) iar usile nici nu le-au putut monta,
      Mi-au pus geamurile si apoi au cerut banii. Le-am spus sa le ia sa le modifice , sa faca ce stiu si sa respecte si pragurile la usi si deschiderea de care am vorbit si inaltimea . Ma rog , detalii tehnice.
      N-au vrut
      Nu ne -am certat , n-am urlat der le-am spus clar ca nu vadrestul de bani si n-au decat sa ne dea in judecat ca sa il recupereze daca nu vor sa-mi refaca marfa gresit confectionata. Pentru ca clientul meu va pierde la vanzare cu asa geamuri!
      Eh, pana nu-ti faci experienta pe pielea ta nu inveti 🙁

      Ce vacanta mai ai si tu Mixy
      Intreb si eu, dupa ce ti-ai luat-o?
      Nu mai bine iti luai in septembrie si veneai la un cafei la Cluj ? 😀

      Reply
      1. mixy Post author

        too late, vacanţa e pe final, draga mea !
        A zburat puiul cu aţa, gata…

        Reply
  4. sorina

    sa vezi ce distractie cand “meseriasii” iti sunt prieteni si ai parte de aventuri din astea…aici e dilema: ce faci? taci si inghiti ca sa nu strici prietenia sau faci scandal?????

    Reply
    1. mixy Post author

      le faci un scandal prietenesc, pentru că cedezi psihic !!!!!! :(((((((((((((

      Reply
  5. Adrian

    Sunt pur si simplu prea tari povestirile tale.
    Ai un talent remarcabil de a transforma un lucru banal in ceva extraordinar.
    Am citit majoritatea postarilor tale din ultimele luni in functie de ce timp am avut si eu si este absolut fantastic.
    Ar trebui sa scri o carte cu toate istorisirile acestea, sigur il bati pe Creanga cu volumul Amintiri din copilarie.
    Offtopic : Daca te intereseaza te includ si eu in “evenimentele” de gen leapsa care le primesc de la alti blogeri, chiar sunt curios de raspunsurile pe care le dai.
    Momentan am recomandat blogul tau mai departe la campanii de promovare de bloguri pentru ca ai talentul de a face ziua mai frumoasa cui iti citeste blogul.
    Daca esti interesata de leapsa prima o gasesti aici : http://nolimitevolution.blogspot.ro/2012/08/leapsa-calatoare.html

    Reply
    1. mixy Post author

      Păi … nu mi-e foarte clar rostul lepşelor virtuale pentru că le lipseşte starea de bine de a da cu palma în cineva :D, dar… voi încerca ( momentan însă “piua”, sunt în vacanţă 😉 ).

      Mulţumesc frumos pentru laude, dar nu l-aş bate pe Creangă, are un gabarit destul de impresionant, ştii ? 🙂

      Reply
  6. Roxana

    Ai o vacanţă de milioane de transpiraţii 🙂 Hai să trăieşti :)) Eu la fel cu fizica, cred că sunt în stare să termin un bloc cu scurtcircuitele, de asta îl las pe bărbatul meu, care este un adevărat geniu practic. Nici matematică nu ştiu, deşi asta cu 1.97 în 1.90 cred c-aş pricepe-o 🙂 Dar ce ştiu eu să fac – şi aici este vorba de talent pur, pentru că nu-mi dau seama cum reuşesc – este să aproximez la cm distanţele sau volumul. Adică să torn ciorba dintr-o cratiţă în alta, sau să îl enervez pe bărbatul meu, când, spre exemplu acum vreo câţiva ani, la biroul comandat, proaspăt asamblat, i-am zis că hard-ul de calculator nu intră în raftul biroului, că e prea mic. El nu, că intră, eu că îl mânânc de intră, că e mai mic cu vreo 2 cm. Bine că el n-a zis că-l mănâncă, pentru că era, într-adevăr, mai mic cu 2 cm. Asta pentru că meseriaşii au măsurat distanţa dată de noi pe exterior, în loc să o măsoare pe interior. Aşa se face că era atât cât am cerut cu tot cu placa de pal. Nici noi nu am dus biroul înapoi. Între timp am cumpărat alt calculator (ală era vechi şi trebuia să intre de-a latul).

    Reply
    1. mixy Post author

      zice că nu e bine să te bucuri de răul altuia, dar pe bune de nu mă bucur când vă aud păţaniile cu meşterii voştri ! :))
      Şi eu care credeam că am stea în frunte, când colo… banalitate :))

      Reply
      1. Roxana

        Păi eu ţi-am scris tocmai să te bucuri şi să râzi :)) Nu zice Hapi că şi în Germania Dorel munceşte şi greşeste :))

        Reply
  7. Roxana

    Şi da! idee bună are mamaie 🙂 Cred că i-ar fi plăcut să apară la televizor, chiar şi aşa, sclirozată şi dându-şi foc la uşă, ha, ha, ha!!!

    Reply
  8. vienela

    :)) Am patit si noi cu o usa din lemn de brad, acum 20 de ani. Ne-au adus-o verde, au montat-o si au plecat. Noi, nestiind biologie, nu intelegeam de ce a devenit mai mica cu timpul si de ce ne intra lumina din scara blocului in casa. :))
    Haioasa bunicuta. As fi vrut sa o vad si eu la televizor. M-as fi laudat la toti cunoscutii: uite, asta este mamaia lui Mixy.:))

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.